Pentru ca noi, oamenii, să putem supravieţui, avem strictă nevoie de un anumit mediu (aer, apă şi o anumită temperatură) în lipsa căruia murim într-un interval cuprins între 2-3 minute – în cazul lipsei aerului, până la câteva ore – atunci când temperatura este prea scăzută, sau chiar imediat – în cazul unui incendiu. Ca să putem totuşi să trăim şi mai ales să evoluăm ca societate, prima necesitate este existenţa hranei, a unui adăpost şi a posibilităţii de a modela mediul înconjurător după nevoile noastre. Regnul vegetal ne poate îndeplini în totalitate aceste cerințe, lucru pus în evidenţă foarte clar de descoperirile arheologice legate de civilizaţiile arhaice şi de existenţa triburilor izolate; cu alte cuvinte plantele ne pot oferi tot ce avem nevoie pentru a putea evolua ca societate umană, până la un anumit nivel de siguranţă.

În epoca modernă omul a reuşit să îşi asigure acest nivel minim, dar deocamdată suntem incapabili să păstrăm un echilibru sănătos cu mediul natural, iar viaţa aşa cum ne-am creat-o, separată de natură, ne privează exact de acele elemente necesare pe care iniţial le-am obţinut chiar de la natură. De aceea este foarte interesant să observăm că treptat plantele își redobândesc funcția lor inițială: să ne asigure sănătatea fizică, psihică şi emoţională.

Cea mai veche mărturie privind acţiunea binefăcătoare a plantelor datează de acum 5000 de ani şi este un înscris sumerian din Nagpur ce menţionează 12 reţete de medicamente, compuse din 250 de plante. Papirusul Ebbers menţionează, în anul 1500 î.Hr., 800 de utilizări ale aproximativ 700 de plante, iar Hipocrate menţionează şi el circa 300 de plante cu acţiuni fiziologice. Din antichitate mai pot fi amintiţi şi Teophrast – întemeietor al ştiinţei botanice, Dioscoride – „părintele farmacognoziei” şi contemporanul acestuia, Pliniu cel Bătrân, care a descris circa 1000 de plante medicinale.

În Egiptul antic se credea că plantele au influenţă asupra fiinţei umane chiar şi după moarte, iar mare parte din farmacopeea modernă se bazează pe cunoaşterea tradiţională a acţiunii plantelor asupra organismului şi asupra stării psiho-mentale a omului, chiar dacă tendinţele fiecărei perioade sau anumite interese au influenţat puternic modul în care erau compuse farmacopeile oficiale. De exemplu, deși în România medicamentele de sinteză au fost introduse pe scară mai largă abia în farmacopeea editată în 1893, în ediția a X-a din anul 2000 pur şi simplu au ajuns să dispară o gamă întreagă de produse pe bază de plante (specii).

Pe plan internaţional este însă vizibil interesul crescut pentru farmacopeea bazată pe produse naturale şi chiar se fac cercetări foarte numeroase pe această temă. Organizatia Mondială a Sănătăţii a publicat câteva date generale de interes:

  • în China consumul de preparate medicinale bazate pe plante reprezintă între 30%-50% din consumul total de produse medicinale;
  • în Europa, America de Nord şi alte zone industrializate – peste 50%, în Canada – 70%, iar in Germania 90% din populaţie a folosit produse ale medicinei complementare cel puţin o dată;
  • în Germania, numărul de doctori care a urmat cursuri de pregătire în domeniul medicinei naturiste s-a dublat între anii 1995 şi 2000;
  • 25% din medicamentele moderne sunt produse din plante cunoscute în mod tradiţional.

În unele ţări, cum ar fi Marea Britanie, Rusia sau Germania există chiar farmacopee separate pentru produsele din plante.

Într-un studiu publicat in decembrie 2016 de revista „Nature”, dr. Robert B. Abramovich susţine că a descoperit că planta Artemisia annua , folosită de sute de ani în medicina chineză, poate fi un factor salvator în tratamentul tuberculozei, sensibilizând-o la tratamentul cu antibiotice, în condiţiile în care tuberculoza era considerată în anul 2015 a doua cauză de mortalitate datorată bolilor infecţioase.

Organizatia Mondială a Sănătăţii menţionează aproximativ 20.000 de plante medicinale folosite în întreaga lume şi se estimează ca fiind folosite în medicina tradiţională între 35.000 si 70.000 de plante. În medicina chineză sunt recunoscute 500 de plante, 1100 în cea tibetană, 1500 în ayurveda, 450 în homeopatie, 342 în medicina perso-arabă.

Textele vechi, ca şi cercetările moderne susţin unanim faptul că plantele medicinale au efecte asupra fiinţei umane pe toate planurile: fizic, psiho-emoţional şi spiritual. Apariţia şi apoi predominanţa curentului materialist al gândirii în ştiinţă a avut iniţial un efect de neglijare a utilizării plantelor in medicină, pentru ca apoi să furnizeze de fapt argumentele indubitabile ale vechilor teorii holistice, în care utilizarea plantelor juca un rol important, chiar dacă nu singular.

Cele mai pertinente cercetări moderne referitoare la anumite proprietăţi ale plantelor au fost făcute de Grover Cleve Backster, de Pierre Paul Sauvin şi de Ken Hashimoto. Cleve Backster a dezvoltat aparatele denumite „detectoare de minciuni” şi a fost angajat ca specialist în interogări în cadrul CIA. Ken Hashimoto a dezvoltat o metodă bazată pe acelaşi tip de senzori, iar poliţia japoneză a apelat la el frecvent. Toţi trei au stăruit în a crea tot felul de metode prin care să demonstreze că plantele şi oamenii comunică într-un mod care este detectabil cu instrumente electronice şi repetabil. Unele din acţiunile lor au fost menţionate în cartea, celebră la vremea ei, „Viaţa secretă a plantelor”, apărută în 1973, în care autorii Peter Tompkins şi Christopher Bird au descris în plus o mulţime de alte experinţe ale lui Sir Jagadish Chandra Bose (1858-1937) – renumit fizician, biolog, biofizician, botanist  şi arheolog, care a lucrat o perioadă cu John William Strut, ale lordului Rayleigh – laureat Nobel pentru descoperirea argonului, şi ale lui Corentin Louis Kervran (1901-1983) – om de ştiinţă francez care a susţinut transmutaţia nucleară biologică. În semn de apreciere pentru contribuția științifică adusă de Jagadish Chandra Bose, un crater de pe Lună a primit numele lui.

Toate cercetările acestor pionieri moderni se pot rezuma la câteva idei :

  • plantele au un câmp energetic propriu ce poate fi pus în evidenţă cu instrumente similare „detectoarelor de minciuni”, aparate ce măsoară rezistenţa electrică şi variaţiile câmpului electromagnetic;
  • plantele sunt sensibile la anumite fenomene de natură subtilă, cu care acestea intră în legătură printr-un câmp a cărui manifestare poate fi pusă în evidenţă cu instrumente de măsură specifice ;
  • aceste fenomene sunt produse de stări psihice ale unor subiecţi umani cu care plantele au intrat în legătură, de intenţii ale acestora, de anumite manifestări sau emoţii resimţite de oameni, la mare distanţă de plantele observate, dar întotdeauna în corelaţie evidentă.

În acelaşi sens putem aduce ca argument şi sentimentul stenic, revitalizant pe care îl simţim fiecare dintre noi atunci când ne aflăm în mijlocul unui peisaj natural plin de vegetaţie bogată, sănătoasă şi puternică, în contrast cu sentimentul neplăcut pe care îl simţim în preajma unor plante mici, lipsite de vitalitate.

Din aceste exemple de preocupări în domeniul studiului energiilor vehiculate de plante reiese o idee foarte importantă: ştiinţa însăşi a adus şi aduce din ce în ce mai multe argumente în sprijinul ideii susţinute de tradiţia înţelepciunii spirituale, conform căreia şi fiinţa umană, şi plantele sunt parte ale unui univers perfect organizat şi că există o comunicare permanentă între toate părţile acestui univers.

Tocmai acest gen de comunicare ne permite să folosim energiile vehiculate în mod nativ de plantele medicinale, dovedite ca atare de mii de ani, să le transferăm și să le acumulăm în fiinţa noastră, de fiecare dată când avem nevoie, pentru a obţine efectele pe care le urmărim în plan fizic, psiho-mental sau spiritual.