Pentru mine experienţa de astăzi a fost într-un anumit fel cutremurătoare. La începutul meditaţiei am urmărit să mă abandonez şi să nu pornesc cu ideea a ceea ce am trăit altă dată la aceste evenimente, să mă las cumva goală interior şi să reverse Dumnezeu ceea ce consideră asupra mea. La destul de scurt timp am început să am o stare de disconfort fizic foarte mare pe care la început am pus-o pe seama faptului că sunt în prima zi de menstruaţie şi îmi este dificil să stau mai mult timp în picioare în această situaţie. Resimţeam o durere fizică destul de intensă amestecată cu o stare de rău. Aveam pur şi simplu senzaţia că mai am puţin şi o să cad din picioare şi am făcut un efort foarte mare de voinţă să rămân în continuare. Simţeam că undeva din străfundul fiinţei mele o voce a conştiinţei îmi spune că este foarte important să continui, că este un proces purificator şi dacă o să mă desprind din spirală acest proces o să se diminueze extraordinar de mult sau chiar o să se oprească. Şi căutăm să mă conving continuu să rămân în picioare şi să fac în continuare meditaţie în spirală, iar în momentele în care devenea foarte acut mă rugam la Dumnezeu să pot să rezist, adică în momentele acelea pot să zic că aspiraţia mea se reducea la atât: măcar să rezist până la sfârşit, chiar dacă nu o să trăiesc altceva decât starea aceea de rău.
Şi la un moment dat am început să realizez că acea stare de rău nu ţine atât de mult de un aspect fizic, că este ceva mai profund şi că practic trăiesc o formă de suferinţă care este, ca să spun aşa, preponderent psihoemoţională. Ca să înţelegeţi mai departe experienţa mea vreau să vă spun că eu sunt într-o etapă a vieţii în care mă simt împlinită cam din toate punctele de vedere umane posibile, adică relaţional, profesional, sunt împlinită în iubire, am prieteni minunaţi, îmi merge foarte bine din toate punctele de vedere, deci nu am venit aici cu vreo frustrare legată de vreun aspect uman al vieţii mele, din contră simt că în ultimele zile în viaţa mea a fost o continuă revărsare de plenitudine, de graţie, de daruri dumnezeieşti, ca o continuă sărbătoare, şi totuşi a apărut această stare pe care am înţeles-o spre finalul acestui eveniment, când am realizat că acea stare de suferinţă pe care eu o trăiam se datora faptului că printr-un anumit act al lui Dumnezeu mi-a fost arătată într-un mod condensat întreaga mea karmă de suferinţă pe care încă o mai am şi care este posibil să se manifeste la un moment dat şi că singura, dar absolut singura posibilitate ca aceasta karmă să nu mai ajungă să se concretizeze absolut deloc este de a-mi revela Sinele.
Acel moment a fost absolut cutremurător pentru mine, mai ales că în ultimele luni m-am preocupat foarte mult de trezirea sufletului şi chiar paşii pe care i-am făcut în direcţia aceasta am simţit că m-au eliberat de foarte multe suferinţe pe care le mai experimentam în anumite situaţii. Pot să vă spun că în ultimele luni mi-e greu să-mi aduc aminte, poate că au fost aşa mici momente când am suferit din vreo cauză sau alta, dar dacă au fost nu au ţinut prea mult, și chiar când m-am confruntat cu situaţii exterioare dificile nu mai sufeream efectiv, rămâneam într-un fel de linişte interioară care mă ajuta să abordez de pe un alt nivel situaţiile respective. Şi cu toate astea acum mi s-a arătat că încă există posibilitatea ca anumite suferinţe să se concretizeze, chiar sub forma unor afecţiuni fizice, a unor boli şi că Dumnezeu îmi atrăgea acum atenţia că este imperios necesar să fac paşi serioşi în direcţia revelării Sinelui, care este absolut singura şansă de a ieşi complet, complet din astfel de suferinţe şi din posibilitatea ca orice karmă acumulată să se mai manifeste. Chiar şi trezirea sufletului, care este un pas important în evoluţia spirituală, este insuficientă.
Aveam senzaţia că am înţeles când mi-a apărut prima dată această revelaţie, apoi simţeam iarăşi că acea suferinţă se accentuează, spuneam: „Doamne, te implor, chiar nu mai vreau să trăiesc nicio formă de suferinţă” şi am simţit că mi-a repetat în mai multe momente, mă retrecea prin acea suferinţă până ajungeam iarăşi să caut să mă adâncesc în fiinţa mea către Sine ca să realizez că de fapt eu până în prezent am proiectat tot timpul acest ideal al revelării Sinelui undeva în viitor, într-un continuu viitor. Dacă mă întreba cineva spuneam: „da, sigur că aspir să-mi revelez Sinele, este ţelul existenţei mele”, dar acum am realizat că niciodată până acum nu am crezut că acest aspect chiar pot să-l realizez acum în prezent şi să aspir chiar cu o frenezie extraordinară să realizez aceasta în prezent. Tot timpul am împins într-un continuu viitor, dar această atitudine a mea împiedică această realizare şi este necesar ca eu chiar să cred cu tărie că în prezent pot să realizez aceasta, aşa cum am crezut referitor la alte etape ale evoluţiei spirituale în direcţii în care chiar am obţinut rezultate.
În etapa de conștientizare de linişte s-a realizat o sinteză a întregii experienţe şi am înţeles ceea ce Dumnezeu mi-a oferit cu ocazia acestui eveniment foarte special. Vreau să vă spun că în acel moment nu mai aveam niciun fel de senzaţie fizică care să fie atât de inconfortabilă încât să nu-mi permită să rămân în picioare la spirală, adică mai aveam o uşoară jenă, dar neglijabilă, care niciodată nu m-ar fi împiedicat să-mi desfăşor activitatea normal. Practic acum ceea ce a fost deosebit de răscolitor şi mi-a dat o mare parte din spirală senzaţia că fizic nu mai pot să rezist era tocmai ceea ce cumva fusese scos la suprafaţă: „Uite, astea sunt alternativele. Alege ce vrei.” Adică am simţit că Dumnezeu îmi dă o totală libertate să aleg, ţine de mine dacă vreau să-mi revelez Sinele, sau vreau să trăiesc ca până acum, sau vreau să evoluez mai lent, dar cumva parcă Dumnezeu îmi spunea: „Uite, Eu ţin neapărat să alegi în cunoştinţă de cauză şi mai deoarte faci ceea ce doreşti tu.”
În etapa de exprimare a recunoştinţei simţeam fiecare cuvânt al recunoştinţei producând o vibraţie foarte profundă în inima mea şi am simţit atunci că Dumnezeu îşi doreşte cu o mare ardoare că eu să realizez cine sunt cu adevărat, exact aşa cum m-a creat El. Revin acum puţin la experienţa din timpul spiralei cu muzică. Atunci simţeam că atât timp cât nu-mi revelez Sinele, practic eu nu exist cu adevărat, adică am senzaţia că trăiesc o viaţă care nu este cu adevărat o viaţă, este un fel de somn, un vis frumos, recunosc că în momentul acesta viaţa mea din punct de vedere uman este foarte frumoasă, dar am realizat că totuşi este un somn şi că pot cu adevărat să exist aşa cum Dumnezeu a vrut să fiu doar dacă îmi revelez Sinele.
Mulţumesc, Grieg, că ai intermediat pentru noi această manifestare excepţională şi vă mulţumesc şi vouă că m-aţi ascultat.
A.G., anul 29, București
Comentarii recente