Aș vrea să vă împărtășesc experiența pe care am trăit-o în meditația în spirală. Când am ajuns aici, îmi amintesc că era chiar în timpul unei mărturii care se făcea atunci, un coleg mi-a oferit și mie casca pentru a auzi această relatare și îmi amintesc că acel coleg care relata spunea că după această experiență Dumnezeu i-a spus să împărtășească. Și pentru mine este același lucru.

Spirala a fost foarte intensă, simțeam cum energiile se acumulau. Chiar înainte de consacrare am început să percep energiile benefice și câmpul subtil energetic și în momentul acela am știut că aceste energii ne vor susține. Când a început muzica am început să mă rog și am continuat să mă rog pe toată durata acestei spirale, a acestui eveniment, continuu, fără a mă opri, la început în engleză. În timpul taberei m-am confruntat cu anumite stări, am realizat că îmi negam originea, rădăcinile mele, datorită anumitor experiențe neplăcute din vieți anterioare, iar în timpul spiralei, în timp ce mă rugam, am realizat că este important să trec peste aceste aspecte, să le depășesc, rugându-mă în limba germană. De când am venit în această școală am realizat consacrările doar în engleză, iar în acest timp mă luptam cu cuvintele, atât în mintea mea, cât și în inima mea. Iar ruga mea spunea: ”Doamne, te rog, dacă este voia Ta, ajută-i pe toți care sunt aici să își depășească suferințele și toate aspectele cu care se confruntă”, iar cu fiecare melodie starea s-a modificat în timpul rugii.

La un moment dat eram tristă, pentru că realizam că atâția oameni suferă și au nevoie de ajutor, apoi am fost plină de recunoștință, plină de iubire, starea era într-o continuă transformare, iar la un moment dat am primit ajutorul de la aceia pentru care mă rugam și astfel am avut parte de un miracol. În anumite momente am trăit experiențele prin intermediul celorlalte ființe, ei mă aduceau la punctul în care puteam să experimentez ceva și să percep ceva, de exemplu o amintire, sau o stare, sentimente, tot ceea ce ei voiau să îmi arate, și reciproc. La un moment dat era ființa care se afla în stânga mea și am realizat că, în felul în care mă ținea de mână și mă susținea, Dumnezeu îmi transmitea impulsionări și urmându-le intram într-o stare în care mă simțeam purificată la nivelul lui Vishuddha Chakra. Părea neobișnuit, însă toți suntem într-un anumit mod neobișnuiți. Am experimentat diverse purificări de asemenea la nivelul lui Manipura Chakra. Se manifestau și fizic, ajungeam în aceste ipostaze, în aceste posturi, ca și când ai face o asana, dar fără să faci cu adevărat postura respectivă. Dumnezeu îmi aducea trupul în anumite rezonanțe, astfel încât mă puteam purifica; câteodată face asta. A fost și obositor, însă am simțit susținerea lui Dumnezeu și a ființelor de lângă mine și am simțit că această iubire intensă a lui Shiva mă vindecă mai mult, așa că fiecare postură, să zic așa, mă aducea într-o zonă în care puteam să mă vindec. Pe parcursul tehnicii am simțit cât este de important să continui să mă rog și, de fiecare dată când încheiem o rugă, simțeam Grația lui Dumnezeu și cum anumite aspecte care nu trebuiau să fie în ființa mea, pentru că nu erau benefice, erau înlăturate.

La un moment dat am realizat că ființa din stânga mea fusese într-o viață anterioară tatăl meu. În acel moment am avut sentimentul că am susținerea tatălui și a lui Dumnezeu Tatăl, că El ne iubește chiar dacă noi nu ne manifestăm așa cum ar trebui și chiar și această trăire mă conducea la o nouă purificare. La un moment dat am simțit că nu mai era nimic care să fie necesar să fie înlăturat. Am perceput multă forță interioară și simțeam că El îmi folosește ființa ca un vas, pentru a manifesta această vindecare prin mine pentru ceilalți. În conexiune cu nitya mea, a 14-a, cea vindecătoare, am simțit cum dintr-o dată eram plină de energie și am simțit cum aceasta transforma într-un anumit mod, apoi am deschis ochii continuând să mă rog, să-i văd pe cei pentru care mă rugam, și apoi din nou am văzut acele entități, anumite entități de lumină care zburau deasupra capetelor noastre, având grijă de noi. Simțeam cum El, Dumnezeu, mă făcea capabilă să proiectez acea energie vindecătoare într-un mod telepatic către ființa care se afla în fața mea și ruga devenea pentru mine ca și când manifestam acele cuvinte care îmi apăreau în minte. La un moment dat am închis ochii din nou și am continuat să mă rog, apoi purificările au început din nou și stările continuau să se transforme și de asemenea și purificările. La început stăteam într-o poziție oarecum cu capul pe spate și simțeam că îmi venea să tușesc. De fiecare dată când tușeam simțeam că sunt trasă înapoi și apoi eram din nou ghidată de anumite impulsuri pe care le percepeam în mâna vecinului meu, a ființei de lângă mine, într-o altă poziție, iar la un moment dat am simțit că mă aflam într-o postură care exprima umilință. Deci fiecare postură era încărcată cu o altă emoție, cu o altă realizare, cu o altă conștientizare, iar când oboseam simțeam din nou această susținere, simțeam susținerea lui Grieg, care mă susținea prin cei doi bărbați care se aflau în stânga și în dreapta mea. Iar la un moment dat am realizat că rugăciunea pe care o rosteam pentru ceilalți se manifesta pentru mine, a fost un miracol, Dumnezeu este uimitor, este extraordinar! Chiar și modul în care urma să formulez rugăciunea era ca și când auzeam ce voia El să rostesc ca și rugăciune.

După meditație, când a urmat partea în care era necesar să ne interiorizăm, o purificare intensă a apărut în zona abdomenului, puteam să simt cum atunci când respiram ceva era eliberat din zona abdomenului inferior și toată lumea putea să audă asta. Cu o zi în urmă deschisesem o carte, primisem semne că ar trebui să aleg o carte și să o deschid la o anumită pagină și să citesc acolo o anumită propoziție care avea legătură cu ceva mai adânc, mai profund. Deci cu o zi înaintea evenimentului am făcut acest lucru și era un pasaj despre zona abdominală a femeii în care se spunea că ar trebui să ne întrebăm ce frici și ce tensiuni sau stresuri se află acolo, că adeseori nu sunt doar emoțiile noastre care sunt stocate sau menținute acolo, ci și ale altor generații și chiar a întregii societăți. Când au apărut acele sunete în zona abdominală inferioară, care erau foarte deranjante, am simțit ca și când se eliberau pentru prima oară tensiuni care erau de mulți ani acolo, fără a fi ale mele. Era un proces continuu, oamenii priveau și la un moment dat am simțit din nou că vreau să mă așez, dar cei care se aflau lângă mine tot timpul simțeau aceasta telepatic. Atunci când demonii interveneau și voiau să mă facă să mă simt obosită, sau să mă las jos, am realizat că sunt capabilă să reușesc să mă mențin în picioare până la final, deci din nou m-am simțit susținută și simțeam din nou cum Dumnezeu revarsă în valuri grația Sa, pentru că ambii bărbați de lângă mine mă susțineau. Simțeam că zona gâtului devenea foarte fierbinte, ca și când aș avea febră, și simțeam cum întreaga mea ființă, întregul sistem continua să se purifice și să percep acele senzații de eliberare. Apoi m-am interiorizat pentru a realiza meditația de recunoștință și atunci când o realizam, când rosteam cuvintele în gând, le percepeam pe fiecare în parte, iar când am încheiat am simțit pur și simplu iubire!

Mulțumim!

C.,  anul 1, Berlin