3 Shares

Ne putem apropia de Dumnezeu prin orice acțiune benefică

Un căutător spiritual autentic aspiră să îl simtă pe Dumnezeu cât mai des și cât mai prezent în viața sa. Acest lucru nu este deloc dificil, pentru că fiinţa umană se poate apropia şi poate intra în comuniune spirituală profundă cu Dumnezeu Tatăl în orice moment, prin orice fel de acţiune benefică pe care ea o face, indiferent de natura acesteia, dacă îi consacră lui Dumnezeu Tatăl fructele acţiunii respective.

Termenul a consacra provine de la cuvântul latin consecrare, care în traducere românească înseamnă „a sfinţi”. A consacra înseamnă, la modul general vorbind, a face ceva anume să devină sacru, dedicând acel ceva fie lui Dumnezeu, fie unei divinităţi. În sensul particular, atunci când se referă la realizarea unor anumite acţiuni, consacrarea implică a-I oferi lui Dumnezeu Tatăl, cu anticipaţie, toate fructele (sau altfel spus consecinţele, roadele) acesteia.

În momentul oferirii fructelor unei acţiuni lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu primeşte această ofrandă ce urmează ulterior să fie fructificată prin acţiune, practic acea acţiune nu mai este înfăptuită de fiinţa umană în cauză, adevăratul făptuitor devenind atunci chiar Dumnezeu, căruia fiinţa umană care realizează consacrarea I-a oferit în totalitate şi în mod necondiţionat orice fel de rezultate. Astfel, fiinţa ajunge să fie ghidată, inspirată şi susţinută în mod direct de către Dumnezeu Tatăl. Realizând aproape în fiecare clipă consacrarea fructelor acţiunilor noastre şi urmărind apoi să resimţim cât mai clar răspunsul lăuntric afirmativ, manifestat sub forma unei stări de comuniune intimă, tainică cu fiinţa infinită a lui Dumnezeu, fiecare putem să trăim, chiar în clipa prezentă, starea de nemurire spirituală.

Cum consacrăm

Pentru realizarea corectă a consacrării către Dumnezeu Tatăl este înainte de toate necesar să avem o stare lăuntrică intensă de sinceritate totală, de deschidere şi de umilinţă. De fiecare dată când noi Îi oferim lui Dumnezeu fructele unei acţiuni, trebuie să avem starea de candoare a unui copil și să consacrăm ca ceea ce ar trebui ca nouă să ni se cuvină, să fie de fapt o ofrandă pe care I-o oferim lui Dumnezeu.

Prin această stare sinceră pe care noi o manifestăm, oferindu-I plini de iubire lui Dumnezeu rezultatele acţiunilor noastre, noi vom simţi lăuntric o stare inefabilă de comuniune cu ceva care ne depăşeşte ca dimensiuni şi subtilitate. Ea se va manifesta ca o încărcare cu un flux subtil extatic, transcendent, generator de fericire şi de bucurie interioară, care întotdeauna se manifestă în fiinţa noastră de sus în jos. De regulă, acest răspuns inefabil îl simţim ca venind de undeva de deasupra creştetului capului, inundându-ne fiinţa şi făcându-ne astfel să intrăm aproape instantaneu într-o stare de conştiinţă mult mai elevată, plină de fericire, stare de vibraţie care este mult superioară stărilor din viaţa de zi cu zi. Este o stare de excepţie, o stare minunată de a fi.

Și tăcerea este un răspuns

În situaţia în care, la o anumită consacrare a noastră clară și fermă, prin intermediul căreia urmărim să-i oferim roadele acţiunilor noastre lui Dumnezeu Tatăl, nu apare niciun fel de răspuns tainic în universul nostru lăuntric, sau altfel spus atunci când la consacrarea noastră Dumnezeu răspunde în mod evident prin tăcere, un astfel de răspuns – de fapt absenţa oricărui răspuns – arată că roadele pe care urmează să I le oferim, să I le dăruim lui Dumnezeu Tatăl nu-I sunt pe plac, nu-L încântă, şi în mod indirect aceasta evidenţiază că ceea ce dorim să facem nu este benefic, nu este bun, nu este pe deplin integrat în armonia dumnezeiască a firii. Într-o astfel de situaţie este mai înţelept să ne abţinem de la respectiva acțiune.

Întotdeauna, în măsura în care suntem capabili să ne dăm seama, alegerea de a efectua în prealabil consacrarea roadelor unei acţiuni lui Dumnezeu Tatăl face să apară în final un sui generis dialog tainic cu Dumnezeu Tatăl care este constructiv pentru noi şi edificator, chiar şi atunci când Dumnezeu Tatăl ne răspunde prin tăcere. Dar putem să fim absolut siguri că, atunci când Dumnezeu ne-a răspuns în mod afirmativ la consacrarea pe care am realizat-o în prealabil – și care este întotdeauna valabilă timp de 24 de ore din momentul în care am primit răspunsul afirmativ – Dumnezeu ne susţine apoi, fără încetare, în realizarea respectivei acțiuni.

Atunci când realizăm trei sau chiar mai multe consacrări pentru o aceeaşi acţiune dumnezeiesc integrată, la care am primit încă de prima dată răspuns, vor apărea efecte cumulative. Dar dacă la o consacrare a roadelor nu primim deloc răspuns, nu este cazul să repetăm consacrarea, pentru că dacă Dumnezeu ne-a spus nu, nu este nu.

Efecte

Realizarea consacrării roadelor unei anumite acţiuni benefice lui Dumnezeu Tatăl, care consacrare este însoţită de un răspuns suficient de clar afirmativ, face apoi să apară în universul fiinţei umane o serie întreagă de efecte benefice, tainice, multiple, care cel mai adesea nu pot fi în mod clar analizate, dar întotdeauna, fără nicio excepţie, se pot observa diferenţele imense între acțiunile făcute fără consacrare prealabilă, și cele făcute cu consacrarea roadelor lor. Dacă noi vom consacra astfel, chiar dacă nu ştim nici un fel de teorie metafizică complexă, chiar dacă nu avem cunoştinţe filosofice, chiar dacă nu ne-a preocupat cunoașterea sau practicarea vreunei religii, chiar dacă nu am studiat nici o carte referitoare la relaţia omului cu Dumnezeu – sau poate nici măcar nu avem o credinţă clară şi fermă în Dumnezeu, chiar dacă nu ştim ce înseamnă karma, totuși, dacă vom proceda în mod sincer astfel, vom remarca ceva cu totul uluitor, ceva miraculos care se va produce în fiinţa noastră.

Ca aspect practic important, taina consacrării fructelor acţiunilor noastre, fie lui Dumnezeu Tatăl, fie unei alte entități subtile benefice, ne permite să ne eliberăm complet de efectele sau, altfel spus, de „lanţurile“ ulterioare ale acţiunilor noastre. Procedând în mod constant astfel, prin realizarea sistematică a consacrării depline a fructelor acţiunilor noastre, cel mai bine către Dumnezeu Tatăl, pentru noi nu mai există ulterior karma (consecinţele ce survin întotdeauna, în conformitate cu Legea universală a cauzei şi a efectului, în urma oricărei acţiuni ce este realizată fără consacrare).

Să nu uităm că tot ceea ce nu are susţinerea lui Dumnezeu Tatăl, susţinerea Supremului, nu poate fi decât efemer. „Un butuc de vie sădit fără Tatăl nu prinde viaţă. El va fi smuls din rădăcină şi până la urmă va pieri.” (fragment din „Evanghelia după Toma”)