Anul trecut am fost pentru prima oară la o astfel de spirală şi pe scurt pot spune că a fost o luptă de supravieţuire pentru mine, pentru că imediat mi s-au tensionat muşchii şi au rămas aşa încordați până spre final şi abia am rezistat.

Anul acesta îmi tot venea gândul că s-ar putea să păţesc la fel. Nu a fost aşa deloc, ba chiar mi-am dat seama că respectând cu stricteţe indicaţiile şi anume de a bea apa timp de 49 de zile, deşi până atunci nu realizasem, mi-am dat seama că tot ceea ce am învăţat şi am primit ca iniţieri a produs ulterior transformări în fiinţa mea și a făcut ca în momentul de faţă să fiu cu totul altfel, fizic şi psihomental. În momentul în care observam că sunt năpădit de gânduri, urmăream să revin în prezent, urmăream să mă rog cu sinceritate ca un copil, să identific care sunt problemele şi chiar să mă rog, să-mi învăţ lecţiile din ceea ce se petrece în acele clipe pentru a le putea depăşi.

La un moment dat au apărut anumite contracţii musculare. De undeva din partea de sus, credeam că era soarele în zona aceea deşi ulterior mi-am dat seama că el era undeva mai în dreapta, deci de undeva din partea de sus percepeam o lumină foarte intensă şi o anumită prezenţă, triumfală aş defini-o eu, cobora de acolo. Nu pot să spun că am distins foarte clar un contur, era mai degrabă ca şi cum ai fi într-un spaţiu, într-o cameră şi cineva e cu tine şi ştii cine e acela. Fiind o stare glorioasă care-mi făcea fiinţa să vibreze, nu mai simţeam nici şapca de pe cap care mă strângea mai devreme, era o exaltare și mi-a apărut cuvântul Kalki Avatar. Apoi sesizam cum din zona aceea unde era Kalki Avatar şi alte fiinţe de lumină care-l înconjurau plecau ca nişte limbi de foc, nişte formaţiuni de flăcări către noi, cei din spirală. Apoi s-a oprit această să-i spun percepție a mea, care pentru mine era îmbucurătoare şi copleşitoare, şi mai spre final am început să-mi dau seama că se produsese ceva care acum avea reverberaţii, producea anumite stări, era de fapt acea flacără care se păstrase în pieptul meu.

Spre final, când trebuia să fim atenţi la darurile pe care le vom primi, la atributele dumnezeieşti, mi-am adus aminte că am un înger păzitor şi atunci am avut senzaţia că își ţine mâna pe partea din spate, în zona corespondentă lui anahata chakra, şi spontan am sesizat că şi deasupra, şi în stânga, şi în dreapta sunt fiinţe angelice care practic menţin o revărsare continuă de atribute dumnezeiești în fiinţa mea. Lăsasem capul pe spate cu ochii închişi şi mă bucuram din plin.

La etapa de mulţumire simţeam cum, fizic, cea mai mare parte a cuvintelor spuse de Grieg făceau să-mi tremure corpul într-un fel anume şi am fost foarte bucuros, față de anul trecut când mă bucuram că am rezistat, acum mă bucur de toate cele primite.

Şi încă ceva, am înţeles cu claritate că o fiinţă care se mântuieşte, se desăvârşeşte, (fiecare putem folosi un alt cuvânt), nu dispare pur şi simplu. Ea produce efecte benefice pentru noi toți, pentru întreaga Creaţie.

Mă bucur că suntem aici cu toţii la unison orientaţi în aceeaşi direcţie.

P.D., grupa 11, Iași