În spirala de anul acesta am simţit că de fapt pentru vindecare, în ceea ce mă priveşte pe mine, trebuie să mă focalizez mai mult la nivel emoţional şi mai subtil, psihic-emoţional. Chiar în timpul meditaţiei parcă am simţit trei etape distincte, iar la sfârşit a fost acea etapă de conştientizare, la care Grieg ne-a spus să fim atenţi la toate percepţiile. În prima etapă a fost ca un fel de destructurare, la mine petrecându-se lucrurile la nivel emoţional mai ales şi al gândurilor.
Erau gânduri care veneau de- a valma şi parcă eram într-o lume colţuroasă, parcă eram între nişte stânci care se ciocneau una de alta şi chiar devenea chinuitor şi eram într-o stare de martor şi îmi spuneam: „Ia uite ce este aici!“. După aceea a fost, şi chiar şi muzica parcă a marcat o etapă care m-a proiectat pur şi simplu în suflet şi atunci, aşa ca dintr-o dată, mi-am adus aminte de suflet şi toate gândurile acelea şi toată rugozitatea aceea au dispărut practic. Deci erau iluzorii. A fost ca o mângâiere pe suflet şi ca o vindecare.
După aceea chiar şi muzica a marcat din nou o etapă mai dinamică şi era ca şi cum a fost o stare de resorbţie, în care s-a produs ceva acolo, o anumită transformare şi după aceea ca şi cum s-ar produce o renaştere şi ca şi cum am reexperimenta manifestarea în tot felul de ipostaze şi cu altă stare, ca în povestea aceea binecunoscută când misticul percepea înainte copaci, râuri şi păduri şi după aceea tot copaci, râuri şi păduri, dar dintr-o cu totul altă perspectivă. Cam aşa a fost. La sfârşit am avut etapa aceea de conştientizare, în care am primit foarte multe răspunsuri, chiar la toate frământările mele. Cam asta este şi sper să mă vindec pe deplin.
Mulţumesc lui Grieg din toată inima pentru tot ceea ce face pentru noi şi vă mulţumesc vouă că existaţi an de an aici şi suntem împreună.
A.V., Bucureşti
Preluat de pe site-ul Mișcarea Charismatică Teofanică
Comentarii recente