Formele similare au proprietăți similare
Spațiul și timpul formează cadrul fundamental în care se desfășoară viața în întregul univers fizic. Suntem în permanență atrași de aceste manifestări, simțim că ele dețin secrete fundamentale pe care facem eforturi să le pătrundem, cu convingerea că astfel statutul nostru de ființe umane se va apropia sensibil de acela pe care acum îl asociem cu zeii. Modul în care aceste două dimensiuni ale existenței au apărut și interacțiunea lor cu materia sunt un subiect central în fizica atomică modernă și o sursă de mari surprize.
Oamenii au observat din cele mai vechi timpuri că obiectele care au anumite forme, sau dispunerea unor obiecte în configurații spațiale aparte, le conferă acestora proprietăți noi, de o calitate fundamental superioară. Unele forme, cum ar fi de exemplu spirala sau cercul, sunt frecvent regăsite pe orice scară a existenţei, sugerându-ne astfel modul universal de manifestare al energiilor spațiului, precum și prezenţa unei surse misterioase care le determină. Este uimitor să observăm forma spiralată a galaxiilor în întregul univers și apoi să putem regăsi aceeași formă mult mai aproape de noi, în dezvoltarea cochiliilor melcilor de pe Pământ.
Alteori este nevoie de o inițiere spirituală și de cunoașterea profundă a secretelor universului pentru ca să ne fie dezvăluite energiile caracteristice ale unor forme care sunt mai rar întâlnite în natură. Astfel de cunoștințe au stat la baza construirii piramidelor, care ne atrag și ne uimesc de peste 4500 de ani și o vor face încă foarte mult timp. Chiar dacă efortul de a construi o piramidă este unul considerabil, și misterul modului în care au fost construite de niște civilizații așa-zis primitive este încă departe de a fi elucidat, totuși, de-a lungul câtorva mii de ani, civilizații din întreaga lume au lăsat sute de piramide în urma lor: în Egipt peste 50, în China mai mult de 300, iar în America Centrală și de Sud peste 1000.
Pentru ca oamenii să poată beneficia de energiile benefice ale spațiului și atunci când nu au la dispoziție o piramidă, au fost revelate și s-au păstrat până în zilele noastre două seturi de cunoștințe referitoare la modul armonios în care se pot construi chiar și cele mai modeste case. Aceste cunoștințe se regăsesc în tradiția Feng-Shui, originară din China, și în tratatul Vastu Shastra în India.
Chiar dacă nu este conștientizat de toți oamenii ca atare, în aceste cazuri se manifestă un fenomen de rezonanță ocultă, cu alte cuvinte forme similare manifestă unele proprietăți similare. Adevărul exprimat prin această simplă afirmaţie face parte de fapt din fondul nostru comun și din cunoașterea fundamentală a universului. De exemplu spirala, care sugerează o acțiune perpetuă de generare, similară dezvoltării vieții, a fost folosită de oameni din toată lumea şi din toate epocile ca model pentru obiecte care să rezoneze cu această acțiune.
Viaţa se dezvoltă în spirală yang
Cel mai des se întâlnește în natură spirala de tip yang, care se desfășoară în sens invers acelor de ceasornic, pornind din centru spre margine. Spirala este la modul general un simbol al creșterii, al nașterii și al dezvoltării. Deoarece spirala poate fi infinită spre ambele capete, ea este în același timp și un simbol al eternității. Ca să obținem o formă de spirală este suficient să rotim un punct în jurul unui centru fix și în același timp să-l apropiem sau să-l depărtăm de centru. Prin această mișcare continuă, care, spre deosebire de cerc, nu se repeta identic niciodată, spirala devine un simbol al transformării perpetue.
Toate aceste asocieri și multe altele au făcut din forma spiralei una din cele mai vechi și sacre forme cunoscute în istoria umanității. Omul a figurat spirala din cele mai vechi timpuri, ea apărând pe pietre sculptate încă din perioada neolitică (10.000 î.Hr – 3.300 î.Hr.).
Știința modernă a reconfirmat faptul că spirala este simbol al vieții prin descoperiri în domenii foarte diferite, cum ar fi astronomia și medicina, în două direcții opuse la scara manifestării. În 1962 premiul Nobel pentru medicină a fost acordat pentru descoperirea structurii elicoidale, asimilabile unei spirale, a moleculei de ADN, cea care păstrează informația genetică a fiecărei ființe vii. La celălalt pol al lumii cunoscute nouă în prezent se găsesc galaxiile spirale, din care fac parte Calea Lactee – galaxia noastră, cea mai apropiată galaxie – Andromeda și încă aproximativ 60% dintre galaxiile cunoscute. Adică circa 60 de miliarde de galaxii!
Între aceste extreme există, mai aproape de noi, în viața noastră de zi cu zi, sute de exemple din lumea vegetală și animală – flori, semințe, coarne de animale sau cochilii de melci care cresc armonios dispuse într-o matrice spirală.
Toate aceste exemple ne ajută să intuim că există un model spiralat, universal, al unor energii asociate preponderent fenomenului de evoluție a vieții, de expansiune, de creștere, energii care se manifestă într-un anumit mod şi în cazul fenomenelor de creștere spirituală. De exemplu acest curent ascendent este puternic dinamizat în cadrul ceremoniei „Sama” din tradiția dervișilor musulmani, când practică un dans ritual, în care se rotesc din ce în ce mai repede. Practica spirituală în cadrul ordinului dervișilor este una îndelungată și se bazează pe asceză, renunțare la posesiuni materiale și rugăciune consecventă.
Spirala yang este o „maşină a timpului”
Se poate observa că, deși prezentă peste tot în jurul nostru, energia subtilă a spațiului, în forma ei intensă și eficientă, nu este pentru toți ușor de accesat. Oamenii au avut nevoie pentru aceasta fie de anumite instrumente, cum ar fi piramidele, fie de ani îndelungați de practică ascetică. Din acest motiv meditația în spirală yoghină yang este una din cele mai simple și mai eficiente metode pentru experimentarea directă a efectelor benefice, de multe ori copleșitoare, ale formei spirale. Deoarece participarea la o astfel de meditație în spirală yang permite spre exemplu, printre altele, ameliorarea stării de sănătate, acumularea unor energii binefăcătoare uriașe, trăirea unor stări de pace lăuntrică profundă sau de fericire beatifică fără obiect, și chiar experiențe spirituale de vârf, cum ar fi trăirea unei stări de comuniune cu Conștiința infinită a lui Dumnezeu, realizări pentru care ar fi altfel necesară o perioadă îndelungată de practică, se poate spune că spirala funcționează ca o sui generis „mașină a timpului”, în sensul că realizează a ”comprimare” a timpului care ar fi în mod normal necesar obținerii unor astfel de efecte prin practica individuală.
Chiar dacă acest fapt apare evident din mărturiile celor care au participat deja la numeroasele meditații în spirală yang, una din revelațiile Școlii de Yoga MISA, este cel mai bine să fie experimentat în mod direct, deoarece doar așa ne vom convinge de realitatea unei manifestări energetice subtile cu totul excepționale.
Comentarii recente