49 Shares

Vindecarea spirituală este în natura creştinismului

Vindecarea spirituală este cea mai completă şi cea mai misterioasă cale de vindecare, cea prin care sunt învinse cu ajutorul lui Dumnezeu chiar şi boli incurabile. Aceasta este de fapt calea originară, menţionată în mod implicit în cele mai vechi texte, mărturie permanentă a forţelor minunate de care dispunem în mod potenţial fiecare dintre noi. Credinţa sinceră şi puternică în Dumnezeu este singura condiţie de bază pentru ca aceste energii potenţiale să se manifeste. Această credinţă poate să se exprime explicit în rugăciunea pentru vindecare, sau implicit prin încrederea în forţele proprii, printr-o capacitate de a înţelege greşelile care au condus la apariţia bolii şi prin puterea de a ne ierta. Toate aceste manifestări au în substrat deschiderea sufletului faţă de anumite atribute dumnezeiești precum omnipotenţă, omniscienţă sau graţie divină.

Vindecarea spirituală apare în urma unui proces complex, iniţiat printr-un simplu apel intens şi sincer către Dumnezeu, realizat de noi înşine sau de o altă fiinţă umană pentru noi. Răspunsul se poate manifesta ca o minune sau ca un miracol şi este însoţit de un sentiment de împlinire, de împăcare şi de iertare.

Vindecarea spirituală este prezentă în Biblie ca un atribut fundamental al relaţiei omului cu Dumnezeu. În aproximativ 20% dintre Psalmi se menţionează rugăciuni pentru sănătate, iar Noul Testament descrie clar cazurile în care Iisus realizează vindecări miraculoase. El îi încurajează pe discipolii Săi să continue să însănătoşească oamenii, deoarece „le-a dat putere să scoată duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.” (Marcu VI:7, Luca IX:1)

Iisus îi îndeamnă astfel :”Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţiţi-i pe cei leproşi, scoateţi afară demonii!” (Matei X:8-10). Suntem astfel încredinţaţi că, pentru orice creştin, vindecarea spirituală este posibilă şi ea face parte din moştenirea fundamentală a creştinismlui.

Vindecarea spirituală este prezentă în toată istoria

Biserica ortodoxă menţionează numeroase cazuri de sfinţi care au acţionat după îndemnul cristic, făcând „tămăduiri” miraculoase de-a lungul vieţii lor, chiar dacă uneori pentru aceasta au fost prigoniţi sau chiar omorâţi. Ei sunt cei care au încărcat cuvântul „tămăduire” cu sensul lui profund, deoarece vindecarea se baza întotdeauna pe acţiunea directă a Duhului Sfânt invocat în rugăciunile pe care le făceau şi ei, şi cei bolnavi.

Dosarul de canonizare a lui Arsenie Boca este întărit, printre altele, de numeroasele mărturii ale vindecărilor miraculoase pe care le-a făcut. În cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, preoteasa Ileana Ramba povesteşte cum handicapul ei fizic şi-a găsit vindecare în mod exemplar prin harul lui Arsenie Boca.

„M-am născut infirmă de ambele picioare. Nu puteam umbla. Când m-a născut mama, femeile din sat i-au spus: ‘Nu-i da să mănânce! Las-o să moară!’. Dar mama a zis: ‘Dacă Dumnezeu aşa mi-a dat-o, eu îi dau să mănânce. Şi-apoi, să facă Dumnezeu ce-o vrea cu ea!’.

La vârsta de trei ani şi jumătate, m-au dus părinţii la doctor, în Braşov, la operaţie. M-a operat la un picior, pe urmă la celălalt, urmând ca după şase luni să mă mai ducă la înca două-trei operaţii. Nu se schimbase aproape nimic. Umblam cu greu, în genunchi şi împleticindu-mi picioarele. La şcoală copiii nu voiau să se joace cu mine. Dacă intram în vreun grup să mă joc cu ei, toţi se despărţeau şi plecau zicând: ‘Dacă şi şchioapa asta se joacă cu noi, eu nu mă mai joc!’. De câte ori m-am dus după şcoală şi am plâns, că nu mă voia nimeni.

În 1949 o verişoară a mamei a zis: ‘Dă-mi-o pe Lenuţa să o duc la părintele Arsenie!’. Am plecat cu un grup de credincioşi. Dimineaţa ne-am sculat şi ne-am dus pe pajiştea aceea, lângă mânăstire, să-l aşteptăm pe părintele Arsenie, să vină să ne dea binecuvântarea. Să mă iertaţi, dar nu pot să vă povestesc fără lacrimi!… parcă-l văd şi acum… Mi-e pururea în ochi… Înalt, cu o reverendă albă, cu centura neagră, cu un păr negru, până la umeri, şi cu nişte ochi albaştri-albaştri! Ochii aceia te mutau în ceruri, nu ştiu cum să vă spun… nu vă pot descrie ce-am simţit în ochii dânsului… Şi părintele a întins mâna să mă binecuvânteze. Eram timidă, de la ţară, ruşinoasă, n-am zis cu voce tare, am zis doar în gând: ‘Părinte, ajută-mă să pot umbla!’. Dânsul şi-a lăsat mâna în jos, s-a dat înapoi un pas, m-a măsurat din cap până-n picioare şi din picioare-n cap, şi-a zis: ‘Bine, mă! Fie!’. Mi-a luat pacheţelul din mână, eu am început să plâng şi am ieşit afară din rând, iar părintele a trecut mai departe. Au venit nişte credincioşi lângă mine: ‘Ce-ai cerut?’. Nu le-am spus ce-am cerut, că era durerea mea. Nu le-am spus! Dar atunci când mi-a dat binecuvântarea pe cap, am simţit un fior prin şira spinării. Părintele Arsenie mi-a întărit picioarele de-am putut călca şi-am putut umbla.”

Vindecările sunt uneori facilitate de anumite locuri în care au avut loc evenimente extraordinare, ce rămân apoi încărcate cu anumite energii. În lumea creştină este celebru orăşelul Lourdes, din Franţa, unde în anul 1858 o fetiţă de 14 ani a avut o viziune a Fecioarei Maria, în apropierea peşterii Massabielle. De atunci au trecut pe aici milioane de pelerini, dintre care zeci de mii au dobândit vindecarea spirituală. Luându-se în considerare diferite criterii particulare și foarte stricte, biroul medical oficial de constatări a certificat 1200 de cazuri de vindecare, iar autorităţile bisericeşti – 64.

Toate aceste exemple determină însă, în continuare, alte mii şi mii de oameni să-şi caute tămăduirea la moaştele de la Prislop, în apele reci ca gheaţa ale izvorului din peştera Massabielle şi oriunde Dumnezeu este apelat cu fervoare şi credinţă.