După scopul urmărit, rugăciunea poate fi de trei tipuri: pentru obţinerea unui ajutor specific în plan fizic, pentru susţinere şi îndrumare spirituală, sau ca o formă de meditaţie, de adorare a lui Dumnezeu. În general se consideră că atunci când scopul este unul practic este mai bine ca rugăciunea să menţioneze clar situaţia a cărei rezolvare o căutăm, iar atunci când rugăciunea se esenţializează într-o topire în inima lui Dumnezeu, ea se va face doar în gând, fără cuvinte. Rugăciunea stă la baza tuturor confesiunilor creştine, iar Iisus Hristos ne-a dat un exemplu al modului cum trebuie să se roage credincioşii prin rugăciunea „Tatăl Nostru”, a cărei forţă este recunoscută şi prin faptul că i se spune şi „rugăciunea domnească”.
Pentru a ne ruga cu o cât mai mare eficienţă este bine să ne asigurăm anumite condiţii exterioare şi interioare. Este cel mai bine să ne rugăm în linişte, într-un loc în care să nu fim deranjaţi. Trebuie să ne detaşăm de gânduri parazite, singurele gânduri pe care le acceptăm fiind cele legate de subiectul rugăciunii. Cele mai importante condiţii interioare sunt: o sinceritate completă, credinţa că Dumnezeu ne ascultă şi ne va răspunde în modul cel mai potrivit şi umilinţa în faţa lui Dumnezeu. Sinceritatea exprimă convingerea că Dumnezeu este prezent în toate şi cunoaşte deja faptele mult mai bine decât noi, şi în plus creează cadrul implicit al unei apropieri de suflet faţă de El. Trebuie să fim apoi convinşi că, şi atunci când aparent nu am primit nici un răspuns, de fapt tăcerea lui Dumnezeu este răspunsul pe care El îl oferă şi îl consideră ca fiind cel mai potrivit. Uneori Dumnezeu poate răspunde imediat printr-o stare caracteristică indescriptibilă, sau poate răspunde în perioada următoare prin evenimente aflate în corelaţie cu cererea noastră. Prin umilinţă ne păstrăm condiţia de copii ai lui Dumnezeu, de beneficiari ai graţiei Lui perfect libere, pe care nu o putem determina.
În legătură cu unele din aceste condiţii, în Biblie se menţionează: ”Când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii cărora le place să se roage pentru a fi văzuţi de oameni. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie uşa şi roagă-te Tatălui tău care este ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti.” Sau ”Când vă rugaţi nu spuneţi cuvinte de prisos ca păgânii, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie.” – Matei, 6: 5, 6, 7, 8.
O rugăciune corect realizată conduce aproape imediat la o stare pregnantă de împăcare şi la o creştere a încrederii că vom obţine rezultatul dorit, ne oferă intuiţia asupra celor mai bune acţiuni pe care le putem realiza şi ne face să ne simţim încărcaţi cu energia necesară. În etapele superioare, care se ating după un exerciţiu adecvat pentru fiecare, rugăciunea poate avea efecte miraculoase despre care există relatări în toate tradiţiile spirituale.
Despre efectele rugăciunii făcute din suflet există o povestire încântătoare a lui Lev Tolstoi:
Pe o insulă trăiau trei călugări bătrâni. Ei erau atât de simpli încât singura lor rugăciune era: “Noi suntem trei, voi sunteţi trei, aveţi milă de noi!”. Această rugăciune naivă producea numeroase miracole. Episcopul din regiune, auzind de cei trei călugări şi de rugăciunea lor inadmisibilă, se hotărî să se ducă să-i înveţe rugăciunile canonice. Ajungând pe insulă, episcopul căută să-i facă să înţeleagă că cererea lor adresată Cerului era lipsită de demnitate şi-i învăţă rugăciunile care se făceau în mod obişnuit în biserici, apoi părăsi insula, îmbarcându-se pe vaporul cu care venise. La puţin timp după plecarea sa, episcopul observă pe dâra făcută de apă în urma vaporului o lumină strălucitoare, iar când această lumină se apropie, nu mică i-a fost mirarea văzându-i pe cei trei călugări alergând pe valuril ca să prindă vaporul. “Am uitat minunatele voastre rugăciuni pe care ni le-aţi dat – strigară ei când s-au apropiat de vapor – de aceea ne-am grăbit să vă ajungem ca să ni le mai spuneţi o dată!”. Episcopul, cu un sentiment de teamă şi de respect, le răspunse: “Fraţii mei, puteţi să vă rugaţi şi de aici înainte aşa cum v-aţi rugat în trecut!
Se pare că povestea este bazată pe fapte autentice şi că are aşadar o bază istorică. Din anumite documente ar reieşi că episcopul i-a întâlnit pe cei trei călugări pe parcursul călătoriei sale de la Arhanghelsk la mănăstirea Solovetk, de la gura fluviului Dvina.
Această povestire plină de tâlc este şi un îndemn pentru noi toţi să ne rugăm cu sinceritate, credinţă şi umilinţă, aşa cum putem şi cum ne pricepem – doar atât e suficient pentru ca, prin graţia lui Dumnezeu, să facem să apară minuni.
Comentarii recente