Un mister prevestea că ceva se va petrece

Eu mi-am notat ulterior, așa că o să vă citesc acum. În această zi de 2 septembrie, înainte de manifestarea propriu zisă a acestui Eveniment excepțional de vindecare, am fost cuprinsă de o stare de centrare, de liniște interioară, stare ce m-a ajutat ulterior foarte mult în cadrul acestui eveniment excepțional. Cu puțin timp înainte de începerea meditației în spirală mi-a atras atenția, să-i spun așa starea, condiția cerului în acele momente, și anume un cer fără de pată, fără nori, de o liniște învăluitoare, o liniște plină de un mister ce mă fascina, un mister ce prevestea că ceva se va petrece, că ceva este în aer, un cer de o transparență ce îmi mângâia inima. Am realizat în inima mea atunci că starea de care eram cuprinsă era reflectată în starea emanată de cer și invers. Apoi, coborându-mi privirea și atenția către mulțimea de oameni, colegi aflați în jurul meu, am început să percep că sunt înconjurată de multe suflete și am realizat că numai sufletul meu putea simți în acest mod. Această percepție mi-a trezit un sentiment de umilință, de iubire, compasiune și respect față de toate aceste suflete care se aflau acolo în spirală alături de mine.

Meditația în spirală a început și în câteva secunde aceste stări de respect, de iubire, de compasiune, dar și de recunoștință și de unitate în același timp cu toate aceste suflete aflate aici cu mine s-au amplificat. Nu puteam să simt ființe umane, ci pur și simplu suflete, apoi am încercat să mă rog la Dumnezeu, însă în mod spontan am sesizat că nu pot să mă rog la Dumnezeu pentru mine. Sufletul meu s-a raportat și conectat rapid cu celelalte suflete ale ființelor aflate în spirală și abia atunci am simțit că pot să mă rog. Aveam un sentiment cert că mă rog cu celelalte suflete, însă și pentru acele suflete în același timp. I-am cerut lui Dumnezeu să ne vindece de viciile, defectele, metehnele, afecțiunile, bolile, traumele noastre, după cum încuviințează El.

Această unitate a sufletului meu cu celelalte suflete ale ființelor umane aflate în această spirală a dat naștere, după cum a încuviințat Dumnezeu, la trăirea vie în inima mea a faptului că Dumnezeu se află în toate aceste suflete, că în realitate această căutare interioară a tuturor acestor suflete, aceste cereri interioare, aceste aspirații pure ale tuturor erau animate chiar de Dumnezeu. Aceste percepții îmi animau propriul suflet într-un mod deosebit de hrănitor, fiind plină de aspirație și recunoștință în fața Celui ce în realitate anima tot ceea ce se petrecea atunci. Apoi am remarcat de câteva ori în timpul meditației în spirală că la nivelul lui ajna chakra în plan subtil percepeam culoarea turcoaz cu nuanțe de verde, o culoare destul de transparentă, deloc intensă, as putea spune o culoare ce îmi trezea stări de seninătate și liniște, chiar aș numi-o o culoare senină liniștită.

În continuare pe parcursul acestei meditații în spirală yang mi-am îndreptat în mod ferm și stăruitor atenția și întreaga ființă către Dumnezeu Tatăl, această abordare având acel fundal clar și continuu de unitate, de ”împreună” cu celelalte suflete ale ființelor aflate la această manifestare specială. Simțeam că inima mea nu își dorește decât o stare de abandon total, un abandon identificator cu Dumnezeu Tatăl. Orice altă cerere în acest moment al meditației, orice altă dorință pe care I-o prezint lui Dumnezeu spre a mi-o îndeplini îmi apăreau lipsite de consistență, de realitate, lipsite de viață.

A urmat apoi la scurt timp un abandon și mai mare al ființei mele față de Dumnezeu Tatăl, abandon ce îmi trezea o aspirație profund hrănitoare și emoționantă în fața ființei misterioase a lui Dumnezeu. Apoi am simțit într-un mod copleșitor, pregnant, zguduitor și în același timp emoționant imensitatea fără de sfârșit a lui Dumnezeu Tatăl. Simțeam că Dumnezeu se dăruiește pe Sine însuși în Sine însuși, se expansionează pe Sine însuși în Sine însuși. A apărut sentimentul cert că eu nu exist, ci doar această imensitate Dumnezeiască aflată într-un continuu extaz. Am încercat să revin și să-mi folosesc mintea și inima înspre a-mi înteți această dăruire-abandon plină de aspirație față de Dumnezeu, dar am observat că nu puteam, mai exact că nu se putea. Sentimentul puternic și clar că Dumnezeu se dăruiește El însuși în Sine însuși îmi dizolva ființa limitată și rămânea doar Ananda.

În acest moment al meditației Grieg și-a făcut simțită prezența și am simțit ceva cu totul grandios, și anume pe Grieg inundat de această imensitate dumnezeiască, că prin Grieg era manifestată pentru noi toți și pentru fiecare în parte în mod distinct imensitatea copleșitoare dumnezeiască. Mi se arăta de fapt starea de releu perfect pe care Grieg o întruchipează clipă de clipă. Am simțit că nimic din ființa lui Grieg nu se opune acestei manifestări a lui Dumnezeu, așa cum numai Dumnezeu dorește. La scurt timp, prezența lui Grieg nu mi s-a mai făcut simțită în mod direct , cumva s-a ocultat, însă ce a rămas a fost starea de releu în care am fost îmbăiată, îmbrăcată, dacă o pot numi așa. Ființa mea a devenit în mod uimitor pentru mine o structură stenică, cu o anumită robustețe subtilă, complet deschisă, dăruită și transparentă față de Dumnezeu. Era ca și cum lăuntrul ființei mele era gol și deschis în același timp față de ceea ce imensitatea dumnezeiască dorește să reverse în și prin mine.

Apoi am început să simt într-un mod copleșitor cum în acest gol, în această goliciune și transparență interioară se revarsă în valuri de sus în jos prin creștetul capului, din această imensitate, Dumnezeiască. Simțeam în acele momente că ființa mea în mod spontan nu acumula, nu aduna sau cerea pentru ea ceea ce se revărsa de sus în jos în universul meu lăuntric. A urmat apoi iarăși o contopire cu Dumnezeu, acea condiție de nonexistență a mea, ci de existență doar a lui Dumnezeu. La etapa de manifestare a stării de recunoștință față de Dumnezeu, în momentul în care Grieg a spus: ”Îți mulțumesc Ție, Tată Ceresc, cu iubire, cu recunoștință și cu umilință”, am simțit că cuvinte mele de recunoștință față de Dumnezeu erau rostite într-un mod inefabil de și în Dumnezeu Tatăl și că stările acelea de iubire, de umilință erau emanate chiar în și de Dumnezeu Tatăl, trăire ce mi-a inundat ființa de lacrimi continue în fața acestei măreții fără de sfârșit a lui Dumnezeu. La conștientizarea în liniște a revărsării grației lui Dumnezeu, după meditația propriu zisă în spirală, am continuat să rămân cât mai centrată și liniștită lăuntric și am început să simt cum curge în ființa mea în mod necontenit, fără vreo așteptare din partea mea, ceva misterios și puternic ce numai Dumnezeu a încuviințat a mi se oferi. Pentru mine în cadrul Evenimentului special de vindecare timpul mi-a apărut drept o eternitate Dumnezeiască și nu o durată anume temporală.

Mulțumesc!