A fost cel mai extraordinar eveniment de vindecare la care am participat până acum. Ca o continuare a trăirilor de la spirala de hiatus de circa o săptămână înainte, am perceput de la început o stare spontană și relativ continuă de fixare a conștiinței în momentul prezent. Această stare m-a absorbit pentru o perioadă mai lungă de timp. În acea stare nu existau gânduri și, chiar dacă apăreau, ele dispăreau în momentul imediat următor, fără a face vreun efort.
Atunci am realizat că nu este esențial să mă rog lăuntric lui Dumnezeu prin intermediul cuvintelor (cum obișnuiesc de multe ori), căci percepeam cu claritate atunci că aceste cuvinte, gânduri nu mai existau, nu mai aveau „rădăcină” în sfera conștiinței. Am înțeles atunci, cumva dintr-odată, că o rugăciune autentică adresată lui Dumnezeu nu necesită cuvinte, nici măcar lăuntric, ci ea începe cu o fixare cât mai continuă în momentul prezent.
Pe măsură ce această fixare în momentul prezent se adâncea, am perceput cum în mod fluid eram ancorată și fixată în starea supramentală. Simultan, starea de expansiune a conștiinței s-a amplificat, mai ales în sfera Inimii Spirituale și, la un moment dat, am realizat că nu mai exista în planul conștiinței nici un fel de reprezentare, idee despre „exterior”, totul devenise „lăuntric”: întreaga ființă devenise „lăuntrică”, Universul era „lăuntric”, nu mai exista nici cea mai mică umbră de „exterior” și această descoperire a unei suverane internalizări (a tuturor trăirilor, percepțiilor) mă translata și mă dăruia unei dimensiuni a Eternității și Unicității Dumnezeiești.
Atunci am perceput ca și cum înăuntrul cutiei craniene, în plan subtil, exista și veghea un fel de „ochi” enigmatic, în mod desăvârșit orientat către sine însuși. Apoi, pe măsură ce aprofundam această descoperire a caracterului „lăuntric” al Totului, nu m-am mai perceput ca ființă aproape deloc, nu mai exista ideea de „eu” și, în acea stare de transcendere a egoului, am conștientizat că totul, în întreaga manifestare, este o permanentă oglindire, reflectare a lui Dumnezeu Tatăl în El Însuși.
Această descoperire m-a dizolvat într-un fel de mister extraordinar de profund, care era și foarte tăcut și enigmatic și căruia m-am dăruit cu întreaga ființă, așa cum am reușit atunci. În acea descoperire, în acel plan misterios, nu exista decât Eterna și Continua Descoperire a lui Dumnezeu Tatăl ca Unicitate Supremă, Absolută și Imaculat Singulară, nu știu cum pot exprima mai adecvat ceea ce am perceput atunci. Căci tot ce trăiam era susținut de o stare de transă benefică, de beție lucidă atât de profundă încât nu mai regăseam în acele trăiri speciale nimic din ceea ce consideram că fusesem (înainte).
Doar Dumnezeu exista și această oglindire tainică a Sa în Sine Însuși crea și susținea Creația care este mereu și întru Adevăr El Însuși, angrenat într-un joc tainic, singular, care era asemenea unei sărbători de fiecare dată miraculoasă în unicitatea ei. Și ce mi-a atins foarte profund spiritul a fost această revelare, foarte tăcută și misterioasă, a Singurătății tainice a Creatorului Suprem Dumnezeiesc, care se află într-o continuă absorbție/revelare, care este totodată o permanentă descoperire de Sine Însuși.
Și în acea trăire spirituală atât de specială am perceput că Dumnezeu Tatăl se oglindea în spiritul ființei mele și oglindirea Sa acolo nu era totală, căci mai percepeam fel de fel de urme din ființa „eu-lui” în acea oglindire. Și atunci, într-o stare de exaltare lăuntrică spontană, am aspirat către Dumnezeu, implorându-L tăcut, într-o rugăciune fără cuvinte să topească și acele urme ale egoului care făceau imperfectă reflectarea lui Dumnezeu în ființă (îmi cer iertare dacă nu am găsit cuvintele cele mai potrivite).
Și atunci am perceput telepatic următoarea idee (ca venind din partea unei ființe angelice de lumină ce era imensă și care am simțit că asista și ajuta subtil la desfășurarea evenimentului extraordinar de vindecare): „nu ești încă pregătită pentru acest salt spiritual, el presupune o purificare masivă, care depășește posibilitățile actuale limitate ale ființei tale. Urmărește să fructifici această stare de vârf la care ai reușit să ajungi prin Grația lui Dumnezeu și a Ghidului tău spiritual, nu ești pregătită să mergi mai departe.”
Am rămas într-o stare oarecum nostalgică și atunci, cumva brusc, am început să îmi simt trupul și anumite tensiuni din trup, în zona stomacului mai întâi, apoi a ficatului, a rinichilor, în zona genitală și recto-anală, aceste tensiuni au avut la un moment dat tendința să se generalizeze, energia în întreaga ființă creștea la cote gigantice și ea genera purificări atât de intense, chiar dureroase, încât la un moment dat am perceput că nu mai rezist să rămân în picioare în acea spirală.
Am decis lăuntric cu fermitate să mă mențin totuși în picioare, orice ar fi, și am reușit să rămân până la capăt. Am perceput atunci ca o suspendare temporară, dar eliberatoare pentru acea infimă perioadă de timp, a timpului și spațiului. Când am revenit în trup, după acele clipe suspendate în afara continuumului spațio-temporal, am perceput o dizolvare a tuturor durerilor, apoi o dinamizare intensă a centrului de forță ajna chakra, a reapărut aceeași fixare în momentul prezent, apoi fixarea în supramental, în Inima Spirituală.
Spre finalul spiralei, respirația s-a diminuat mult, erau mai mult un fel de inspiruri scurte localizate în zona lui anahata chakra, care generau o puternică centrare în Sine. La nivelul urechilor experimentam un fel de „astupare” de natură subtilă. Am perceput atunci relația cu Dumnezeu înflorită asemenea promisiunii manifestate prin apariția unui curcubeu pe cer, Îl percepeam pe Dumnezeu pretutindeni și în primul rând în universul lăuntric. Fiecare cuvânt al Ghidului Spiritual (care prezenta următoarele etape) mă umplea, din nou și din nou, de Dumnezeu și eram extraordinar de fericită că nu erau discontinuități în această comuniune tainică cu Dumnezeu, care mă conducea într-o stare de exaltare misterioasă și în același timp foarte tăcută.
Diminuarea și chiar anularea (pentru scurte perioade de timp) a respirației (ce a continuat apoi mai multe ore după eveniment) a trezit gradat în ființă, la etapa de exprimare a recunoștinței, revelația că Dumnezeu este tăcere profundă, sacră, totală și că, în afara acestei tăceri, stările spirituale de comuniune cu Dumnezeu sunt asemenea focului căruia îi lipsește uleiul ce îl alimentează.
Vă mulțumesc cu iubire, umilință și recunoștință pentru acest dar spiritual excepțional!
L.V.
Comentarii recente