Deşi suntem familiarizaţi cu calităţile deosebite ale apei, totuşi, la fel ca în vorba de duh de mai sus, uneori cunoştinţele noastre se opresc la afirmaţii incomplete. Din această cauză nu îi cunoaştem unele proprietăți cu totul speciale, sau modalităţile prin care apa poate fi folosită într-un mod surprinzător.

Multă lume ştie că apa este prezentă aproape peste tot în jurul nostru, precum și în noi: corpul unui bărbat adult conţine circa 60% apă, iar cel al unei femei adulte cam 55%. Dacă pierdem 2-3% din apa din organism resimţim senzaţia de sete, iar performanţele fizice şi psihice sunt afectate atunci când pierdem încă 1%. Este util să ştim că apa este o substanţă de bază chiar și în procesul producerii de noi celule, ea reglează temperatura corpului, contribuie la metabolismul proteinelor și al carbohidraţilor, lubrefiază încheieturile şi este necesară în procesul de eliminare a toxinelor.

În natură, apa este în permanenţă purtătoare a unor substanţe minerale sau organice, deoarece ea are capacitatea de a dizolva, într-un timp suficient de lung, aproape toate substanţele cu care intră în contact. Acest fapt ne permite să cunoaştem fenomene foarte îndepărtate petrecute pe planeta noastră, care au lăsat urme în blocurile de gheaţă vechi de milioane de ani. Apa ne oferă, prin memoria cristalelor de gheaţă studiate în prezent, date despre explozii vulcanice, impactul unor meteoriţi, activitatea solară, sau despre flori şi animale care au existat acum milioane de ani. Apele mineralizate au fost cunoscute încă din antichitate, au fost studiate în detaliu din punct de vedere fizico-chimic, iar în zilele noastre sunt folosite pe larg.

Molecula de apă este formată dintr-un atom de oxigen asociat cu doi atomi de hidrogen. Atunci când unul dintre atomii de hidrogen este atras de doi atomi de oxigen, se formează o punte de hidrogen, o legătură stabilă dar dinamică între molecule de apă învecinate. Este mai puţin cunoscut faptul că se pot forma astfel lanţuri de sute de molecule de apă, iar în acest caz apa va avea proprietăţi cu totul deosebite şi foarte specifice, în funcţie de mărimea şi de forma acestor structuri. Punţile de hidrogen sunt cea mai importantă interacţiune stabilizatoare din natură şi au un rol deosebit în dezvoltarea structurii proteinelor, a ADN-ului şi a membranelor celulare, precum şi în controlul fenomenului de hidratare a substanţelor şi a organismelor vii.

Aceste lanţuri moleculare („clustere”) au fost observate prin metode ştiinţifice riguroase de numeroase echipe de cercetare şi sunt studiate cu un interes deosebit. Linus Pauling a fost un chimist american onorat cu două premii Nobel, unul pentru chimie, şi unul pentru activitatea sa în sprijinul păcii, şi este considerat unul dintre cei mai mari 20 de chimişti ai lumii. Despre punţile de hidrogen el a afirmat că „…se va descoperi că semnificaţia lor pentru fiziologie este mai mare decât a oricărei alte structuri singulare.

În jurnalul de „Electro şi magnetobiologie” din 7 iulie 2009, patru cercetători ai Universităţii din Varanasi, India, afirmă că au observat că apa restructurată cu un câmp magnetic de 0.3 Tesla prezintă proprietăţi anti-fungice, pe care le poate păstra timp de 24 de ore. Chimistul Louis Rey a observat în preparatele homeopatice aceleaşi structuri complexe ale apei, fapt ce oferă o explicaţie a capacităţii apei de a reţine şi transmite apoi mai departe calităţi ale unor substanţe cu care a intrat în contact, chiar şi în absenţa acelor substanţe.

Aceste legături de hidrogen dintre moleculele de apă sunt candidaţii cei mai buni pe care îi avem pentru a explica şi utiliza una din cele mai importante calităţi ale apei, și anume aceea de a se impregna şi de a transmite apoi energii specifice cu care a intrat în contact, de natură fizică sau chiar mentală.

Memoria apei împinge lumea ştiinţifică la limitele ei

Memoria apei este un fenomen care pune serioase probleme de acceptare şi de înţelegere lumii ştiinţifice şi oamenilor în general. Există cel puţin două cazuri – Jacques Benveniste şi Masaru Emoto – care pun în evidenţă rezistenţa oarbă a ignoranţei în faţa evidenţelor ştiinţifice.

Jacques Benveniste a fost un celebru imunolog francez, director al Institutului naţional francez de sănătate şi cercetare medicală. El a zdruncinat lumea medicală în 1988, publicând în revista „Nature” studiile sale care arătau că celule albe, responsabile cu răspunsul imun al organismului uman, pot fi stimulate de soluţii apoase puternic diluate, care au intrat în contact cu factori alergeni pe care însă nu îi mai conţin. Cu alte cuvinte, apa are o memorie prin care reţine şi apoi transmite informaţii fidele despre mediul fizic cu care a fost pusă în contact. În plus, preparatele homeopatice oferă şi ele numeroase dovezi în acelaşi sens.

Masaru Emoto a fost un cercetător japonez care a descoperit o modalitate prin care poate pune în evidenţă energiile psiho-emoţionale prin efectul acestora asupra apei. Modalitatea de impresionare a apei cu energii psihice este foarte simplă şi poate fi experimentată de oricine: plasează pe recipiente transparente care conțin apă cuvinte scrise pe o bucată de hârtie, pune muzică în direcţia probelor de apă, sau rosteşte anumite cuvinte, o anumită perioadă de timp, asupra altor eşantioane de apă. Apoi le îngheaţă şi observă la microscop forma şi simetria cristalelor de gheaţă care se formează.

Prin metoda simplă, dar genială a lui Masaru Emoto sunt puse în evidenţă, de exemplu, diferenţe extraordinare între apa lacului Fujiwara sau a lacului Biwa din Japonia înainte şi după ritualul de purificare efectuat de un călugăr Zen. Ceea ce Benveniste a făcut la nivel fizic fizic, Emoto a realizat la nivel psiho-emoţional. Implicaţiile cercetărilor lor sunt cu totul deosebite deoarece conduc „în linie dreaptă” la concluzia că energiile subtile se manifestă şi interacţionează în permanenţă cu planul fizic. Aceste energii subtile sunt de fapt cauza multor manifestări pe care noi pe percepem în planul fizic şi uneori, în mod eronat, le considerăm ca aparținând exclusiv acestui plan.

Apa ţine minte stările noastre de sfinţenie

Punând în legătură cercetările referitoare la lanţurile moleculare ce se formează în apă şi proprietăţile lor deosebite cu observaţiile şi experienţele efectuate de Masaru Emoto și Jacques Benveniste, devine evident că apa posedă o calitate pe care o putem asimila cu o sui-generis „memorie” prin care ea reţine, asemenea unei plăci fotografice, în structuri specifice, forme de manifestare ale energiilor psiho-mentale cu care a fost încărcată.

Este evident că acelaşi fenomen se petrece cu apa sfinţită de exemplu în ritualurile religioase creştine, care atunci este impregnată cu energia Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. În cei 2000 de ani în care au fost realizate astfel de ritualuri sunt nenumărate cazurile în care cei care au avut credinţă „cât un bob de muştar” au simțit pe pielea lor efectele excepționale ale apei încărcate în acest mod, efecte descoperite și confirmate acum şi de ştiinţa modernă.