Am experimentat un miracol în această meditaţie. Am simţit o stare de comuniune foarte intensă şi puternică cu Dumnezeu, care a avut două faze. În prima fază am început să simt o prezenţă foarte puternică în partea dreaptă a pieptului şi am putut să percep translaţia conştiinţei într-o secundă prin intermediul koshas-urilor. Am dedus că este aşa fiindcă atunci când am ajuns la ultimul kosha am simţit o stare de extaz, de beatitudine. Şi am rămas în această stare, îmi simţeam conştiinţa foarte expansionată şi apoi l-am invocat pe Grieg şi l-am rugat să mă ajute să-L percep pe Dumnezeu.

De asemenea am făcut Shambhava Mudra şi acesta este momentul în care Dumnezeu a venit şi mi-a dus întreaga fiinţă, Sinele meu suprem Atman sau sufletul, nu ştiu exact, şi am am simțit că ies din trup prin creştetul capului într-o direcţie ascendentă spre cer. Am rămas în acest moment astfel fără să respir, fără să mai am percepţia spaţiului şi a timpului. Nu ştiu exact cât a durat acest moment, dar a fost foarte foarte puternic şi sunt foarte recunoscătoare.

Mulţumesc.

B., anul 2, București